Bună, sunt Tudor și am aproape 7 ani. Știu să citesc repede cuvinte scurte, dacă sunt scrise cu litere de tipar și le nimeresc și pe cele mai lungi, dar încă mai silabisesc pe-ici-pe-colo. Dar, ca să vă scriu aici tot ce vreau să vă transmit, am rugat-o pe mama să mă ajute. Ea scrie repede pe laptop. De fapt, nu doar că scrie repede pe laptop, dar tot repede așa, pac-pac, cu unghiile ei colorate s-a plimbat pe ecran până când a cumpărat bilete la teatru.
Să vă spun cum a fost: Mai întâi, am fost eu foarte cuminte și apoi am plâns puțin că vreau să mai facem și altceva împreună, nu doar să ne uităm pe Netflix sau Youtube. Apoi Mama, cum vă spuneam, a intrat pe un site și mi-a arătat mai multe poze. Foarte frumoase pozele!!! Mama mi-a spus că sunt fotografii din timpul spectacolelor. Nu mi-era mie prea clar ce voia ea să spună, dar am ales-o pe cea care mi-a plăcut cel mai mult și mama mi-a spus că e din spectacolul ”Cenușăreasa” de la Teatrul EXCELSIOR. 
Imediat am vrut să mergem, am alergat să mă îmbrac. Eram încălțat deja cu Jordanii cei noi – că, de când i-am primit, nu-i mai dau jos. Mama mi-a spus că nu se poate imediat, că trebuie să așteptăm să se facă weekend și o oră anume ca să putem merge. Că la Teatru nu se joacă nonstop așa… când vrem noi. Deci, am ales o zi de sâmbătă și ora 6 seara. Ca să țin minte. 6! – atâția ani am eu. Ehhh, de-acum 7 ani, de fapt.
Când s-a făcut sâmbăta aceea, încă de pe la ora patru jumătate Mama mi-a ales hainele cele mai frumoase, cred. S-a îmbrăcat și ea frumos, ba chiar Tata și-a pus și cămașă și am plecat la Teatru.
Când am ajuns, a trebuit să lăsăm hainele la intrare. Bine… nu pe toate. Doar pe cele groase. Gecile și căciula și fularul meu. Credeam că nu o să ni le mai dea niciodată înapoi doamna care ne-a întins la schimb o monedă cu un număr. Atâta doar să valoreze toaaaaate hainele noastre?! – o monedă? Dar e ok, tata mi-a spus că e un spațiu special amenajat pentru ca toată lumea să lase hainele, astfel încât să stăm comod în sală.
Am mers puțin mai departe de locul unde ne-am lăsat hainele și am ajuns pe un fel de hol. Mama mi-a spus că nu se numește ”hol”, că se numește ”foyer”. ”Foaaaaieeer”. Aha. A fost frumos acolo pentru că ne-am întâlnit cu două doamne care aveau în mână niște reviste supertari. Am recunoscut pe copertă poza pe care o alesesem cu mama când a cumpărat biletele online. Apoi, aceeași poză am revăzut-o și în diverse locuri prin Teatru. Mama mi-a spus că acelea sunt caiete-program. Imediat am vrut să îmi iau câte unul pentru fiecare materie de la școală. Dar nuuuuuu… că nu e chiar așa: caietele program sunt deja scrise. Le-au scris niște oameni care știu tot-tot despre spectacole, actori și oamenii care lucrează la teatru. Am cumpărat și noi unul și l-am pus pe tata să-mi citească acolo unde scria ”Povestea, pe scurt”. Da ‘ nu numai eu l-am pus. Toți copiii i-au pus pe părinții lor. Că la spectacolul acesta au venit mulți copii!
Au mai trecut niște minute și doamnele cu caietele au deschis niște uși mari și ne-au spus: ”Vă invităm în sală”. Tata mi-a spus că doamnele acelea se numesc ”doamnele plasatoare”. ”Adică ce-i aia?!” – am întrebat eu, că nu mai auzisem asemenea cuvânt niciodată. Și Tata mi-a spus că doamnele acelea drăguțe ne conduc la locurile noastre din sală. ”Adică știu adresele de la toaaate biletele?” – m-am mirat eu… Ce credeți, Tata mi-a spus că da. WOW!
De cum ne-am așezat la locurile noastre, Mama m-a întrebat de o sută de ori dacă am nevoie la toaletă. M-am prins eu că în sală nu mâncăm, nu bem suc și nu deschidem bomboane. Dar a insistat atât de mult cu mersul la toaletă încât, până la urmă, chiar am fost convins că am nevoie. Atunci, m-a trimis cu Tata.
Când am ieșit de la toaletă, am auzit un fel de sonerie. Tata mi-a spus că este primul gong. Adică un fel de sonerie se aude de 3 ori și apoi începe spectacolul. O să-l întreb de ce de 3 ori și revin apoi să vă spun și vouă!
După ce am ajuns înapoi în sală, Mama nu m-a mai întrebat dacă am nevoie la toaletă. În sfârșit. A mai sunat soneria aceea de două ori, apoi s-a tras draperia. Am aflat că nu se numește, de fapt, nici ”perdea” și nici ”draperie” – se numește ”cortină”. Când se dă la o parte, actorii apar din stânga și din dreapta și începe spectacolul. Am mai aflat că ”stânga-dreapta” asta de unde vin personajele sunt ”culisele”. Credeți că aceste ”culise” sunt locurile în care stau actorii când nu joacă? Greșit! Acelea sunt cabinele – dar despre ele o să vă povestesc altă dată!
A fost foarte frumos la teatru. Când toată lumea se uita către scenă, eu am întors capul în spate suuuuuus și am văzut niște domni cu căști și multe foi. Mi-am dat seama că sunt importanți. De la ei pornea lumina de pe scenă (am urmărit eu raza). Și tot când apăsau ei niște butoane se auzea un fel de orchestră când cântau actorii pe scenă. Și, pentru că eram singurul copil care se uita la domnii ăștia, unul dintre ei mi-a făcut chiar semn ”salut!”. A fost foaaaaarte super!
Mi-a plăcut mult spectacolul! Mama și Tata mi-au spus că o să mai venim. Nu știu dacă în fiecare weekend pentru că uneori Tata lucrează și sâmbăta. Eu aș vrea să venim mereu! Când o să mă fac mare, o să mă duc la Teatru în fiecare zi!
P.S.: Era să uit! La sfârșit ne-au dat toate hainele înapoi de la garderobă!
afis 4